CHIRNICNII Viorica
Data: 2018-11-20
Buna ziua. Conform Legii nr. 200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova
Dreptul de şedere provizorie pentru reîntregirea familiei se prelungeşte individual, pentru fiecare membru de familie, pe aceeaşi perioadă pentru care s-a acordat dreptul de şedere provizorie străinului care se află în Republica Moldova, la solicitarea acestuia și la prezentarea dovezii de deţinere a mijloacelor de întreţinere la nivelul cel puţin al unui salariu mediu lunar pe economie pentru fiecare membru de familie.
Cererea de reîntregire a familiei se depune de către cetățeanul Republicii Moldova personal şi se aprobă în următoarele condiţii:
a) căsătoria nu este una fictivă sau, după caz, există legătura de rudenie;
b) nu există poligamie.
În cazul în care există dubii cu privire la încheierea căsătoriei sau legătura de rudenie, autoritatea competentă pentru străini poate solicita dovezi pentru stabilirea acesteia.
Dreptul de şedere provizorie pentru reîntregirea familiei cu cetăţeni ai Republicii Moldova se prelungeşte individual, pentru fiecare membru de familie, pentru perioade de pînă la 5 ani.
Străinului titular al unui drept de şedere provizorie pentru reîntregirea familiei i se poate acorda sau prelungi dreptul de şedere provizorie în mod independent dacă:
a) devine major;
a1) deţine de cel puţin 5 ani dreptul de şedere provizorie pentru reîntregirea familiei;
b) persoana care a solicitat reîntregirea familiei a decedat;
c) căsătoria a încetat prin divorţ sau deces;
d) este victimă a violenţei în familie.
Mai detaliat cititi : http://lex.justice.md/md/336056/