Cum pot sa dau tatal la copil sa plateasca pensia alimentara .Tatal nu esti scris in certificatul de nastere a copilului
- Nume: Dubceac Valentina
- Data: 2019-11-25
- 1
Ai o întrebare la care nu găsești răspunsul? Nu știi unde să te adresezi?
Cum pot sa dau tatal la copil sa plateasca pensia alimentara .Tatal nu esti scris in certificatul de nastere a copilului
Pentru a se stabili paternitatea copilului născut în afara căsătoriei, trebuie să se dovedească faptul că pârâtul, care se pretinde a fi tatăl copilului, a avut relaţii sexuale cu mama acestuia în timpul legal al conceperii şi faptul că copilul, a cărui paternitate se cercetează, a fost conceput din aceste relaţii. Dovada paternităţii se face prin orice mijloc de probă admis de lege: martori, înscrisuri (ex.: înscrierile din foaia clinică privind datele despre sarcină, despre noul-născut), mărturisirea pârâtului. Un rol deosebit îl reprezintă expertiza medico-judiciară, instanţa urmând să-şi formeze convingerea asupra stabilirii paternităţii din ansamblul de probe prezentate. Datorită specificului acestei probleme şi dat fiind că paternitatea se întemeiază pe faptul incert şi imposibil de probat în mod nemijlocit, instanţele trebuie să dea prudenţă deosebită în administrarea şi aprecierea probelor. În calitate de probe privind recunoaşterea paternităţii pot fi prezentate: scrisorile pârâtului, anchetele lui, cererea şi alte date reale ce confirmă, cu certitudine, recunoaşterea paternităţii de către pârât. Asemenea recunoaştere poate fi exprimată atât în perioada de graviditate a mamei (exprimarea dorinţei de a avea copil, grijă faţă de mama viitorului copil etc.), cât şi după naşterea copilului. Faptul recunoaşterii poate fi confirmat numai prin acţiunile, care nu invocă dubii despre aceea că persoana a acţionat ca tată al copilului. Se cere intii stabilirea paternității și apoi pensia de întreținere.Ambele în instanta de judecata. Vă poate ajuta un avocat